Rusia expulzează 7 diplomați din Slovacia, Lituania, Letonia și Estonia
Ministerul de externe al Rusiei a anunțat miercuri că a ordonat expulzarea a șapte diplomați din Slovacia, Lituania, Letonia și Estonia ca răspuns la expulzările

Parlamentul European a aprobat, cu o întârziere de 3 luni, acordul comercial între Uniunea Europeană și Regatul Unit, finalizând astfel Brexit după aproape cinci ani
Angela Merkel, cancelarul german și deja lider istoric al partidului creștin-democraților (CDU), și ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz, liderul social democraților (SPD), s-au văzut
Recunoașterea facială ar trebui interzisă în Europa, din cauza „intruziunii sale profunde și nedemocratice” în viața privată a oamenilor, se arată într-un comunicat al Autorităţii
Franţa este singura naţiune din Consiliul de Securitate al ONU fără un vaccin viabil anti-Covid, notează ScienceMag.org, într-un amplu material despre declinul biomedicinei franceze. Pe
Parlamentul de la Chişinău a votat vineri declaraţia socialiştilor privind ”uzurparea puterii de către Curtea Constituţională”, spre îngrijorarea oficialilor europeni. Curtea Constituțională votase dreptul Maiei