Iulian Soare

La finalul a două zile de dezbateri ”acaparate” de analiza relației cu Rusia, Consiliul European a dat publicității concluziile finale, care conțin referințe la restul subiectelor aflate pe ordinea de zi. Relansare economică: aprobarea PNRR-urilor este ”prioritate zero”...
27 iunie, 2021
Atributul ”caucazian”, care desemnează de obicei persoanele albe spre deosebire de cele de culoare, se numără printre cuvintele care ar trebui interzise, pentru că este „asociat cu o clasificare rasistă a oamenilor,” potrivit unui grup de 5 cercetători...
27 iunie, 2021
Sectorul alimentar din Marea Britanie se confruntă cu provocarea majoră a lipsei forței de muncă, de la abatoare şi până la restaurante, un efect direct al ieșirii din Uniunea Europeană. Pe măsură ce sunt eliminate restricțiile impuse de...
27 iunie, 2021
După trei ani de negocieri, negociatorii Parlamentului European și ai statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord privind noua Politică Agricolă Comună (PAC), destinată să „înverzească” agricultura europeană. Veniturile fermierilor vor fi completate de subveții...
27 iunie, 2021
O misterioasă gaură de 30 de metri diametru și de 100 până la 250 de metri adâncime a apărut deșertul din estul Yemenului și nu geologii, ci legendele locale o explică. Puțul Barhout, cunoscut și sub numele de...
26 iunie, 2021
Serviciile secrete americane nu pot explica ce anume sunt obiectele zburătoare neidentificate (celebrele OZN) observate mai ales de piloţii militari. Nu există dovezi care să le lege de forme de viaţă extraterestră, potrivit concluziilor unui raport trimis Congresului...
26 iunie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: