Mineritul artizanal ia amploare în Polonia ca urmare a crizei energetice
Mineritul artizanal (și ilegal) ia amploare în Polonia ca urmare a crizei energetice și a condițiilor economice. O echipă de patru oameni pot scoate la

Revoltele din China se extind în toată țara, în capitala Beijing și în marile metropole precum Shanghai și Nanjing, Protestatarii, revoltați până acum de politica
Cei în nevoie se pot baza întotdeauna pe unguri – a promis Katalin Novak (foto stânga), preşedinta Ungariei sâmbătă, la Kiev, unde a fost invitată
Proteste de o rară violență au izbucnit în provincia Xinjiang din vestul Chinei, după ce moartea mai multor oameni într-un incendiu a fost pusă pe
Administrația americană a interzis intrarea pe piața SUA a unor noi echipamente de comunicații ale companiilor chineze Huawei și ZTE, pentru că acestea expun la
Ministerul rus de Externe a denunţat, vineri, rezoluţia Parlamentului European care a calificat Rusia drept „stat sponsor al terorismului”, Moscova afirmând că această decizie „nu