Kim Jong-un la Vladivostok – Ministrul Șoigu i-a prezentat rachetele hipersonice Kinjal
Kim Jong-un a sosit sâmbătă, la Vladivostok, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, unde s-a întâlnit cu ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu. Cei doi au

Preţurile petrolului au urcat săptămâna aceasta la cele mai înalte niveluri al anului în această săptămână, iar unii analişti anticipează că preţurile ţiţeiului ar putea
Curtea Penală Internaţională (CPI) a deschis biroul la Kiev, „cel mai mare” în afara celui de la Haga și care va avea misiunea de a-i
Investigaţia privind subvențiile de stat acordate producătorilor de vehiculele electrice chineze va avea un impact negativ asupra legăturilor economice şi comerciale dintre China și UE,
Reprezentanții giganților tech, printre care X (fostul Twitter), Meta și Microsoft, s-au declarat în unanimitate de acord cu necesitatea reglementării Inteligenței Artificiale, în cadrul unei
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri deschiderea unei investigații privind subvenţiile de stat chineze pentru maşinile electrice. Decizia surpriză a fost