Germania şi Austria cer reuniune de urgenţă a şefilor de stat şi guvern din UE
Germania şi Austria au cerut marţi convocarea de urgenţă a Consiliului European pentru a rezolva criza refugiaţilor, după ce miniştrii de interne au amânat orice

Mii de refugiaţi riscă să se confrunte cu un vid legislativ în contextul în care ţările europene adoptă reguli diferite care trebuie aplicate la graniţe
Jeremy Corbyn (66 de ani, foto), despre care The Economist scria că se află în aripa stângă a partidului, dar nu este un radical ci
România va transmite, luni, la reuniunea extraordinară a miniștrilor de internte (JAI), că își va respecta angajamentul inițial de a primi 1.785 de imigranți, dar
Criza europeană a refugiaților se amplifică pe măsură ce cresc valurile de sirieni care ajung în spațiul Schengen. Joi, în Ungaria au pătruns, din Serbia,
Regina Elisabeta a II-a devine monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depăşind miercuri recordul înregistrat de Regina Victoria, stră-stră-străbunica Reginei Elisabeta a II-a. La