Belgia a fost avertizată în legătură cu posibile noi atacuri teroriste
Un grup de luptători a părăsit Siria cu destinația Bruxelles, au fost avertizate autoritățile belgiene. Gruparea are ca obiectiv declanșarea de atacuri teroriste asupra unui

Parlamentul elvețian a votat miercuri decizia ca statul să retragă oficial solicitarea de aderare la Uniunea Europeană formulată de guvern în 1992, însă aflată de
Cu 8 zile înainte de referendumul din Marea Britanie, tabăra celor care doresc ieșirea din Uniune are în sondaje un avans de 7 puncte și
Mai sunt nouă zile până la referendumul în care se va decide dacă Marea Britanie rămâne sau nu în UE și piețele devin tot mai
Cu numai câteva zile înainte de referendum, cetățenii britanici care doresc ieșirea din UE au 10 puncte avantaj față de cei care vor vota rămânerea
Negocierile pentru liberalizarea regimului de vize impus Turciei vor dura cel puțin până în octombrie, a declarat luni președintele Consiliul European, Donald Tusk. Acesta a