Iulian Soare

Aproximativ 51,3% din alegătorii care au participat la referendumul constituțional de duminică au votat pentru reforma constituțională ce transformă Turcia într-o republică prezidențială.  Este cea mai amplă reformă constituțională care are loc în această țară după 1923, când...
17 aprilie, 2017
Trezoreria Statelor Unite a anunțat vineri, în raportul său trimestrial, rezultatul analizei privind intervențiile Chinei pentru stimularea exporturilor – concluzia surpriză este că Beijingul nu își manipulează moneda națională. Subiectul a fost abordat la prima întâlnire dintre președinții...
17 aprilie, 2017
Tesla Inc. va prezenta un model de camion electric semiautonom, în luna septembrie a acestui an, și un model pickup în răstimp de 18 până la 24 de luni, a declarat Elon Musk, CEO –ul companiei din Palo Alto...
15 aprilie, 2017
Rusia a cerut discuţii la nivel înalt cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) privind blocarea împrumuturilor noi, cu ocazia reuniunii anuale a băncii de luna viitoare în Cipru, potrivit unor surse din BERD, citate de...
14 aprilie, 2017
Liderii a șapte state din sudul Europei au avertizat luni că zona Mării Mediterane se află ”sub presiunea extremă a migrației” și au cerut aplicarea- și banii pentru implementarea- unor politici europene comune, ”comprehensive”, pentru rezolvarea crizei migrației...
11 aprilie, 2017
Președinții Donald Trump și Xi Jinping au convenit, la finalul primei lor întâlniri, un plan de 100 de zile pentru impulsionarea exporturilor SUA și reducerea deficitului comercial în relația cu China. Este principala concluzie a summitului celor doi lideri și...
9 aprilie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: