Iulian Soare

Viena a interzis intrarea în Austria a ministrului turc al economiei, Nihat Zeybekci, care urma să țină un discurs la un miting legat de împlinirea unui an de la puciul eșuat din Turcia. „I s-a interzis vizita întrucât...
10 iulie, 2017
România are, de departe, cea mai mare mortalitate infantilă din Uniunea Europeană și cheltuieşte cel mai puţin pentru sănătatea şi educaţia populaţiei, potrivit raportului „România în Uniunea Europeană”, realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de News.ro. Pe...
9 iulie, 2017
Statul a încasat în iunie peste 18,6 milioane de euro în urma comercializării pe platforma de licitaţie comună a Uniunii Europene (UE) a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente instalaţiilor staţionare, potrivit unui document...
9 iulie, 2017
Agenda președintelui Donald Trump, inclusiv întâlnirile cu liderii est-europeni înaintea summitului G20 par a indica intenţia preşedintelui SUA de a accentua clivajele Est-Vest în UE, afirmă experţii citaţi de ediţia germană a Reuters. Înainte de a veni la summitul...
9 iulie, 2017
Președintele american Donald Trump s-a declarat optimist că SUA și Marea Britanie vor încheia curând un acord comercial bilateral, după ce s-a întâlnit, sâmbătă, cu permierul britanic Theresa May, la Hamburg, cu ocazia summitului G20. „Lucrăm la un...
8 iulie, 2017
Parlamentul European le solicită statelor membre, Comisiei Europene și producătorilor de electronice și electrocasnice, să ia măsuri pentru ca aceste bunuri să dureze mai mult și să poată fi reparate. Rezoluția, adoptată cu 662 voturi pentru, 32 de voturi...
7 iulie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: