Smartwatch-urile pentru copii interzise în Germania
Autoritatea pentru telecomunicaţii din Germania, Bundesnetzagentur, a interzis vânzarea de smartwatch-uri pentru copii şi recomandă părinţilor care au cumpărat un astfel de gadget să-l distrugă.

Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernământ în Germania sunt în colaps după ce FDP s-a retras de la la masa tratativelor, anunță BBC. ”Este
Liderii statelor Uniunii Europene au semnat vineri, la un summit organizat la Göteborg, o ”Proclamație privind Pilonul European al Drepturilor Sociale”, un set de 20
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi principele Philip, Duce de Edinburg, sărbătoresc luni nunta de platină – şaptezeci de
Discuțiile exploratorii între conservatorii cancelarului german Angela Merkel și cei doi potențiali parteneri de coaliție s-au blocat în primele ore ale zilei de vineri pe
Turcia se așteaptă ca Uniunea Europeană să îi plătească, până la sfârșitul anului 2017, sumele restante din cele 3 miliarde de euro, bani pe care