Iulian Soare

Liderul Partidului Social Democrat (SPD), Martin Schulz, a anunţat vineri că renunţă la postul de ministru de Externe al Germaniei, pentru care fusese nominalizat cu numai două zile înainte, pentru a nu periclita șansele formării unei noi mari...
11 februarie, 2018
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un l-a invitat la Phenian pe preşedintele sud-coreean Moon Jae-In, pentru prima întâlnire la cel mai înalt nivel inter-coreean din ultimii 10 ani,  potrivit unor oficiali de la Seul, citați de Reuters. Invitaţia a fost...
11 februarie, 2018
Situația sistemului judiciar din România a fost dezbătută miercuri, o oră și jumătate, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg a Parlamentului European. Europarlamentarii populari, liberali şi verzi au criticat la unison modificările la legile Justiţiei şi Codurile...
7 februarie, 2018
Creșterea economică s-a accelerat în România, în 2017, PIB-ul real fiind estimat să înregistreze o cifră record în perioada post-criză – 6,7% creștere. Principalul motor al creșterii a fost consumul privat, sprijinit indirect de reducerile de taxe și...
7 februarie, 2018
Conservatorii şi social-democraţii germani au ajuns, miercuri dimineaţă, la un acord asupra formării unui guvern de coaliţie la Berlin, relatează agenţiile de presă internaţionale. Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aliatul său bavarez Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) au...
7 februarie, 2018
Cei care fac cumpărături online vor avea un acces transfrontalier mai larg și mai ușor la produse, rezervări de hoteluri, închirieri de mașini, festivaluri de muzică sau bilete de intrare la parcuri de distracții din alte state UE....
7 februarie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: