Iulian Soare

Acţiunile grupului italian Atlantia au înregistrat joi o scădere de peste 24% la bursa de la Milano, după ce guvernul italian a început procedurile de reziliere a contractului de concesiune atribuit societăţii care gestionează tronsonul de autostradă care...
16 august, 2018
Unul dintre cei mai mari investitori internaţionali în Turcia, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a efectuat teste interne de stres cu privire la o prăbuşire cu 40% a lirei turceşti, au declarat surse interne pentru Reuters....
15 august, 2018
Turcia a dublat tarifele pentru unele importuri americane, cum ar fi automobile, alcool şi tutun, ca reacţie la atacurile deliberate ale Statelor Unite împotriva economiei ţării, a declarat  miercuri vicepreşedintele turc Fuat Oktay, potrivit Reuters. Președintele turc Recep...
15 august, 2018
Tragedie în apropierea orașului italian Genova: o porţiune a unui viaduct al autostrăzii A10 s-a prăbuşit marţi. Potrivit unui bilanț provizoriu, au fost confirmate 35 decese, transmite Reuters. Printre victime, anunță Ministerul Afacerilor Externe, se numără și un...
14 august, 2018
Viena a fost desemnată cel mai bun oraş de locuit în 2018 în topul The Economist Intelligence Unit, depăşind oraşul australian Melbourne, care a ocupat prima poziţie în ultimii şapte ani. Urcarea pe primul loc a Vienei este...
14 august, 2018
Ambasada Israelului la Bucureşti a anunţat, luni, că patru turişti israelieni au fost agresaţi de forţele de ordine, la protestul de vinerea trecută din Piaţa Victoriei, cu toate că aceştia au arătat paşapoartele. Potrivit Mediafax, care citează comunicatul...
13 august, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: