Mike Pompeo, la Varșovia: SUA vor face tot ce le stă în putere pentru a stopa proiectul Nord Stream 2
Secretarul american de Stat Mike Pompeo (foto) a declarat, în timpul vizitei sale oficiale la Varșovia, că SUA vor face tot ce le stă în

Reprezentanții Comisiei Europene, ai Parlamentului European și ai celor 28 de state membre au ajuns miercuri la un acord provizoriu cu privire la noile reguli
Procesul celor 12 lideri ai mișcării separatiste catalane a început marți, la Tribunalul Suprem al Spaniei, din Madrid. Este cel mai important proces de după
Asociația americană a producătorilor de medicamente inovative din SUA- PhRMA, cere Biroului pentru Politici Comerciale (USTR) măsuri urgente împotriva statelor care limitează accesul acestor produse
Secretarul de stat american Mike Pompeo a îndemnat luni Ungaria să nu lase Moscova ”să adâncească disensiunile” între occidentali, în contextul în care această ţară
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat duminică noi beneficii fiscale şi de împrumut pentru familii, în cadrul eforturilor guvernului de a mări rata natalităţii, menţinând