Iulian Soare

Pe fondul dezordinii politice legate de Brexit, 61% dintre britanici ar vota pentru rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană, într-un eventual nou referendum, potrivit unui sondaj YouGov, citat de The New European.co.uk. În cazul unui Brexit fără acord,...
12 mai, 2019
Barclays, Citigroup, HSBC, JPMorgan, Royal Bank of Scotland, UBS și o bancă mai mică din Japonia vor fi amendate de autorităţile antitrust din Uniunea Europeană, pentru că au manipulat piaţa valutară. Decizia va fi luată în următoarele câteva...
10 mai, 2019
Administrația Donald Trump a decis ca, începând de vineri, să se impună noi tarife de 25% unor mărfuri importate din China, în valoare de 200 de miliarde de dolari. Beijing promite o ripostă pe măsură, dar şi speră...
10 mai, 2019
La sediul Primăriei Sibiu a început reuniunea informală a liderilor UE la care se vor trasa liniile generale ale agendei europene pe următorii 5 ani. În Piața Mare au fost peste 2.000 de oameni care au așteptat să-i...
9 mai, 2019
”Apărarea statului de drept a devenit o sintagmă care se aude tot mai des în Europa- este misiunea liderilor europeni să le explice cetățenilor că, dacă statul de drept este amenințat, atunci fiecare cetățean are de suferit”, a...
9 mai, 2019
Liderii socialiştilor europeni prezenţi la Sibiu pentru a participa la summit-ul UE se reunesc în această dimineaţă, într-o şedinţă informală, pentru a discuta despre alegerile europarlamentare. Deşi se află în România, ţară cu guvern socialist, liderii stângii europene...
9 mai, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: