Iulian Soare

Preşedintele Vladimir Putin l-a desemnat, miercuri, pentru poziția de premier, pe Mihail Mişustin, actualul director al Serviciului Fiscal Federal, post ocupat încă din 2010. Nominalizarea a fost trimisă deja spre aprobare legislativului, la scurt timp după anunţul-surpriză privind...
15 ianuarie, 2020
Aproape o treime din oceanele și terenurile planetei ar trebui protejate până la sfârșitul deceniului, pentru a opri și a inversa declinul biodiversității ce amenință chiar supraviețuirea umanității, potrivit proiectului prezentat în timpul Convenției ONU pentru Biodiversitate. Planul...
15 ianuarie, 2020
O reţea a mafiei siciliene care a deturnat aproximativ 10 milioane de euro din fondurile UE pentru agricultură, a fost destructurată de autoritățile italiene. Un număr de 94 de persoane au fost arestate în acest caz, miercuri dimineața,...
15 ianuarie, 2020
Guvernul Federației Ruse, condus de Dmitri Medvedev, a demisionat în bloc, miercuri, după un discurs al președintelui Vladimir Putin în fața Parlamentului, scrie de The Guardian. Informația a venit ca o surpriză, imediat după discursul despre starea națiunii,...
15 ianuarie, 2020
Două mii de luptători sirieni au plecat din Turcia și au ajuns, sau vor ajunge în curând, să lupte pe fronturile libiene, au declarat pentru The Guardian surse din cele trei țări. Publicația britanică afirmă că prezența sirienilor...
15 ianuarie, 2020
Confruntările armate dintre forțele guvernamentale libiene și Armata Națională Libiană (LNA), condusă de generalul Khalifa Haftar (foto) au reizbucnit marți la Tripoli, după ce liderul LNA a refuzat să semneze acordul privind încetarea focului, negociat la Moscova, potrivit...
14 ianuarie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: