Șefa FMI: Planul Bulgariei de a adera la Zona Euro în 2023, deplin realizabil
Intrarea Bulgariei în „anticamera euro”, până la sfârșitul lunii aprilie, și aderarea ei la Zona Euro în 2023 sunt obiective „deplin realizabile”, a declarat duminică

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi cancelarul german Angela Merkel au îndemnat vineri la consolidarea armistiţiului fragil din Libia, Ankara atenţionând împotriva unei propagări a
Premierul britanic Boris Johnson a anunțat vineri seara, pe Twitter, că a semnat acordul de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, prevăzut pentru 31
OMV Petrom a demarat procesul de vânzare a câmpurilor de petrol şi gaze deținute în Kazahstan, singurele sale active de peste hotare, potrivit documentelor de
Primele trei cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus au fost confirmate în Europa, în Franța, și tot sâmbătă a fost identificat și primul pacient pozitiv
Parcul auto din România a crescut la peste 8,2 milioane vehicule în 2018 însă infrastructura rutieră nu ţine pasul, arată un studiu PwC Digital Auto