OMS revine asupra informației potrivit căreia asimptomaticii transmit rar coronavirusul
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) face eforturi să corecteze o declarație făcută cu o zi înainte de unul dintre reprezentanții săi de top, Maria Van

Bunăstarea financiară a consumatorilor din Grecia şi România este cea mai afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), iar cei mai puţin afectaţi sunt cei din
Dintre cei peste 100 de combatanţi ai Statului Islamic care au revenit în Germania din Siria şi Irak, 61 sunt considerați periculoși de poliție, conform
Un număr de 11 universități din România sunt prezente în clasamentul internațional The Center for World University Rankings,. Cele 11 instituții de învățământ superior românești
Pacienții asimptomatici, care sunt cei mai numeroși în rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, se pare că transmit doar în cazuri rare virusul, a declarat luni
Curtea Supremă a Spaniei a deschis o investigație asupra fostului rege Juan Carlos (foto) pentru a stabili dacă acesta poate fi cercetat penal în cazul