Iulian Soare

România și alte zece state membre ale NATO au lansat vineri o inițiativă de creare a unei rețele de facilități de instruire pentru piloți pe întregul continent european, informează Alianța Nord-Atlantică într-un comunicat. Miniștrii Apărării din Bulgaria, Croația,...
22 iunie, 2020
Parlamentul European crede că UE, ca întreg, dar și statele membre, individual, ar trebui să recunoască oficial injustiţiile din trecut şi crimele împotriva umanităţii comise împotriva persoanelor de origine africană, a persoanelor de culoare şi a rromilor. Într-o...
22 iunie, 2020
Partidul Progresist Sârb (pro-rusesc), condus de președintele Aleksandr Vucic, a câștigat categoric alegerile parlamentare organizate duminică, cu 62,4% din voturi, potrivit estimărilor realizate de firmele de sondaje Ipsos şi CeSID, transmite Reuters. Procentul echivalează cu 190 de mandate...
22 iunie, 2020
Un judecător federal a respins sâmbătă cererea Administrației Trump de a bloca lansarea cărții de memorii a lui John Bolton, precizând că volumul fostului consilier de securitate națională ”a fost deja tipărit, comandat și livrat în toată țara”....
21 iunie, 2020
Vladimir Putin a anunțat, duminică, că ar putea lua în considerare să candideze pentru un nou mandat de președinte al Rusiei, dacă alegătorii aprobă modificările constituționale care i-ar permite acest lucru, anunță Reuters, care citează agenții de știri...
21 iunie, 2020
Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa, a confirmat o amendă de 50 de milioane de euro impusă Google de către autoritatea de reglementare pentru nerespectarea prevederilor europene în domeniul GDPR, anunță Reuters. Deşi suma...
21 iunie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: