Elena Poenaru

Banca Centrală Europeană a revizuit în scădere previziunile privind creşterea economică din zona euro, pentru aceste an şi pentru anul viitor, precizând că dificultăţile economice se vor prelungi şi în 2013, relatează BBC News. Preşedintele BCE, Mario Draghi,...
7 decembrie, 2012
Cancelarul german Angela Merkel a fost realeasă, marţi, cu o majoritate covârşitoare de voturi, 97,7%, în fruntea Uniunii Creştin-Democrate, relatează EUObserver. Ea a declarat că guvernul pe care îl conduce este cel mai bun pe care l-a avut...
5 decembrie, 2012
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a făcut o vizită la Chişinău, la sfârşitul săptămânii trecute, şi a dat asigurări că UE va continua să sprijine procesul de reforme din Republica Moldova, exprimându-şi în acelaşi timp convingerea că...
3 decembrie, 2012
Mai puţin de 30% dintre persoanele din Grecia, Slovacia şi Portugalia şi 80% dintre persoanele din Danemarca şi Suedia şi-au exprimat optimismul cu privire la viitor, într-un sondaj european privind calitatea vieţii, anunţă Comisia Europeană. Sondajul european privind...
1 decembrie, 2012
Comisia Europeană a anunţat planul său privind restructurarea zonei euro, incluzând aici perspectiva creării unui buget comun pentru toate statele din zona monedei unice şi a unei datorii unice în anii care vin, relatează Reuters. Într-un document de...
29 noiembrie, 2012
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, Analiza Anuală a Creșterii (AAC) 2013, stabilind cinci priorități menite să orienteze statele membre aflate în criză spre relansarea creșterii economice, informează un comunicat al Comisiei Europene. Cel mai important mesaj al AAC...
29 noiembrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: