Dan Stancu

Federația Rusă rămâne „cea mai importantă amenințare directă și pe termen lung la adresa securității euro-atlantice”, iar NATO trebuie să își adapteze în continuare abordarea față de Moscova, se arată în declarația finală a Summitului B9 de la...
2 iunie, 2025
Victoria lui Karol Nawrocki la alegerile prezidențiale de duminică marchează intrarea Poloniei într-o perioadă tot mai tensionată, în care viitorul președinte conservator va încerca să își impună viziunea în relația cu coaliția liberalului Donald Tusk, la guvernare din...
2 iunie, 2025
Apar primele detalii despre memorandumul propus de Ucraina pentru pentru încheierea unui armistițiu cu Federația Rusă. Documentul a ajuns la Moscova, dar și la Washington. Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat pentru New York Times, sub...
30 mai, 2025
Kremlinul se așteaptă ca Rusia și Ucraina să discute lista de condiții pentru o încetare a focului la întâlnirea prevăzută luni, la Istanbul, a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, care a salutat totodată...
30 mai, 2025
Președintele Nicușor Dan a anunțat că, luni, va participa la Summitul B9, care se va desfășura la Vilnius, capitala Lituaniei. Întrebat de jurnaliști, vineri dimineață, dacă a decis când va merge la Washington, unde a fost invitat de...
30 mai, 2025
Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, a anunțat joi crearea a 22 de noi colonii evreiești în Cisiordania ocupată, riscând să complice și mai mult relațiile tensionate ale Israelului cu o mare parte a comunității internaționale. „Am luat...
29 mai, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: