Telegramele Wikileaks spun – în România şi oriunde aiurea – adevăruri pe care SUA Nu le-ar putea spune deschis fără să provoace adevărate scandaluri diplomatice. Orice informaţie din telegrame pleacă – vrem, nu vrem – de la acest adevăr.
Vasile Ernu şi Cristian Ghinea – doi oameni articulati pe ideologii diferite si angajati judecă viata partidelor care le reprezintă convingerile politice. Ei sunt suflul de dincolo de mecanismul oficial al politicii si revendicarea militanta a unei coerenţe. Răspunsurile lor la trei intrebari (referindu-se fiecare la partidul care în România înseamnă stânga/dreapta) rezumă maniera in care ar face ei politica.
Secretul ca un guvern să treacă o lege prin asumarea răspunderii constă în a nu face, la propriu, nimic: parlamentarii partidului care guvernează nu trebuie să meargă nici la şedinţa de asumare, nici la votul moţiunii de cenzură. Nu se abuzează de acest nefăcut nimic?
Cunosc cazuri de salariaţi la stat care au contracte de directori pe viaţă. Contractele nu conţin criterii de performanţă; dar conţin nişte clauze dure pentru societatea de stat nu doar dacă îl dă afară pe incompetent, ci şi dacă îndrăzneşte să-i schimbe funcţia.
Nimeni nu se gândește că tot ce se petrece acum pe scena politică depinde într-un mod esențial de ceea ce și-a propus Băsescu să facă după ce nu va mai fi șef al statului. Și asta pentru că eu, unul, nu găsesc în psihologia lui Băsescu nicio vocație pentru pasul înapoi.
Un lucru e cert: mai ușor i-a fost lui Traian Băsescu să câștige două rânduri de alegeri și să reziste unui referendum de suspendare, decât să reformeze un partid politic. Și, în aceeași logică: mai ușor îi va fi PDL să câștige alegerile viitoare după trei ani de criză, decât să se reformeze.
Telegramele Wikileaks spun – în România şi oriunde aiurea – adevăruri pe care SUA Nu le-ar putea spune deschis fără să provoace adevărate scandaluri diplomatice. Orice informaţie din telegrame pleacă – vrem, nu vrem – de la acest adevăr.
Vasile Ernu şi Cristian Ghinea – doi oameni articulati pe ideologii diferite si angajati judecă viata partidelor care le reprezintă convingerile politice. Ei sunt suflul de dincolo de mecanismul oficial al politicii si revendicarea militanta a unei coerenţe. Răspunsurile lor la trei intrebari (referindu-se fiecare la partidul care în România înseamnă stânga/dreapta) rezumă maniera in care ar face ei politica.
Secretul ca un guvern să treacă o lege prin asumarea răspunderii constă în a nu face, la propriu, nimic: parlamentarii partidului care guvernează nu trebuie să meargă nici la şedinţa de asumare, nici la votul moţiunii de cenzură. Nu se abuzează de acest nefăcut nimic?
Cunosc cazuri de salariaţi la stat care au contracte de directori pe viaţă. Contractele nu conţin criterii de performanţă; dar conţin nişte clauze dure pentru societatea de stat nu doar dacă îl dă afară pe incompetent, ci şi dacă îndrăzneşte să-i schimbe funcţia.
Nimeni nu se gândește că tot ce se petrece acum pe scena politică depinde într-un mod esențial de ceea ce și-a propus Băsescu să facă după ce nu va mai fi șef al statului. Și asta pentru că eu, unul, nu găsesc în psihologia lui Băsescu nicio vocație pentru pasul înapoi.
Un lucru e cert: mai ușor i-a fost lui Traian Băsescu să câștige două rânduri de alegeri și să reziste unui referendum de suspendare, decât să reformeze un partid politic. Și, în aceeași logică: mai ușor îi va fi PDL să câștige alegerile viitoare după trei ani de criză, decât să se reformeze.
