Anne-Marie Blajan

Ministrul de Externe ucrainean, Pavlo Klimkin, a făcut o vizită în România, după mai multe amânări care au fost cauzate de situaţia din ţara sa. A avut întâlniri cu omologul său, Bogdan Aurescu, dar şi cu preşedintele Klaus...
17 februarie, 2015
Vladimir Putin este marţi la Budapesta. Este o vizită la unul dintre puţinii aliaţi pe care îi are în Europa, la un lider pentru care conducerea autoritară a liderului de la Kremlin este un model. Nu vine cu...
17 februarie, 2015
Discuţiile dintre Eurogrup şi Grecia s-au încheiat abrupt în noaptea dintre luni spre marţi fără niciun rezultat, după doar câteva ore, în condiţiile în care reprezentantul Atenei a catalogat ca inacceptabile condiţiile omologilor din zona euro. Acordul actual...
17 februarie, 2015
Masterplanul pe transporturi este o precondiţie pentru aprobarea programului operaţional de infrastructura mare, a spus comisarul european Corina Creţu luni, într-o conferinţă de presă. În contextul discuţiilor privind diferite măsuri restante ale României, oficialul european spunea că există...
16 februarie, 2015
Noile sancţiuni ale UE au intrat luni în vigoare, aşa cum fusese stabilit la ultima reuniune a şefilor diplomaţiilor statelor europene: numele a 19 persoane şi 9 noi entităţi au fost publicate în Jurnalul Oficial al UE. În...
16 februarie, 2015
Accelerarea proiectelor de transporturi şi mediu, cu presiune pe constructori, fazarea, proiectele retroactive şi îmbunătăţirea calităţii administraţiei sunt argumentele pe care îşi bazează optimismul ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, privind absorbţia a 80%, poate chiar mai mult, a...
15 februarie, 2015

Interviu – Eugen Teodorovici / Fondurile europene sunt pe mâini bune: ”Mă jigniți” – Eu de ce nu aș fi mai bun ca polonezii? / ”Eu chiar cred în absorbția de 100%” / Și ce au absorbit celelalte guverne tot eu am făcut / Achizițiile publice vor fi reglementate de 4 acte normative făcute cu BEI / Prestația lui Dan Șova la Ministerul marilor proiecte nu a afectat absorbția

Accelerarea proiectelor de transporturi şi mediu, cu presiune pe constructori, fazarea, proiectele retroactive şi îmbunătăţirea calităţii administraţiei sunt argumentele pe care îşi bazează optimismul ministrul

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: