Prim-vicepreşedintele CE: UE va înfiinţa un centru de contraterorism. Strategia de securitate a UE
UE a anunţat marţi înfiinţarea unui centru de contraterorism, în care să aibă loc schimbul de informaţii care să ajute cele 28 de state membre

Premierul Victor Ponta s-a aflat marţi la Strasbourg, unde a pledat, în întâlnirile cu oficiali europeni, pentru ”eliminarea discriminării faţă de România şi Bulgaria”, exprimată
Reuniunea de la Kiev între liderii instituţiilor UE şi cei ucraineni a răspuns negativ solicitării preşedintelui Petro poroşenko pentru trupe de menţinere a păcii, însă
Scopul gestionării fondurilor europene pentru alocarea 2007-2013 trebuie să fie finalizarea implementării cu prioritate a proiectelor aflate in derulare, nu absorbţia în sine, spune, pentru
Oficialii europeni se reunesc cu autorităţile ucrainene luni, la Kiev, în prima reuniune la nivel înalt de la începutul crizei cu Rusia de primăvara trecută.
Preşedintele francez Francois Hollande a vorbit despre anularea contractului cu Rusia pentru livrarea a două nave Mistral şi despre returnarea banilor, informează presa internaţională. Parisul