Guvern: Legea salarizării unitare va fi gata până la jumătatea lunii februarie
Legea salarizării unitare va fi redactată și finalizată până la jumătatea lunii viitoare. Guvernul a aprobat în ședința de miercuri un memorandum pentru constituirea unui

Colegiul comisarilor europeni a avut miercuri prima discuție cu privire la posibilitatea și condițiile în care Uniunea Europeană ar putea acorda Chinei statutul de ”economie
Petrolul este la ora actuală cu 70% mai ieftin decât în vara anului 2014, când cotațiile internaționale ale țițeiului și-au început declinul. Anul trecut, cotațiile
Aproape jumătate dintre familiile din România (circa 46%) trăiesc în locuinţe cu una sau două camere, reiese dintr-un studiu realizat de BCR BpL cu sprijinul
Industria financiară din Marea Britanie are ”totul de câștigat” ca urmare a unui ”Brexit”, iar bancherii vor scăpa de reglementările europene „sufocante”, precum limitarea bonusurilor
Exporturile de gaze ale gigantului rus Gazprom către Europa au crescut cu 8% anul trecut, în ciuda tensiunilor dintre Moscova și Occident pe tema Ucrainei, transmite AFP.