Alexandra Pele

Nearly half of public investment that burdens this year’s statistics have been made by the Ministry of National Defence (MApN), according to the detailed data on the budget implementation in nine and ten months. In the absence of...
19 noiembrie, 2018
Rezerva Federală (Fed), sub presiunea unei Case Albe critice, va efectua în următorul an o revizuire aprofundată cu privire la modul în care „îndrumă” economia americană, în ciuda faptului că banca centrală a Statelor Unite a reuşit să...
16 noiembrie, 2018
Subtaxarea capitalului şi suprataxarea muncii generează instabilitatea la nivelul companiilor mici, majoritare în economia locală, aşa încât o majorare intempestivă „din pix” a salariului minim împinge companiile către economia subterană, a explicat Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari...
14 noiembrie, 2018
Păstrarea macrostabilităţii şi promovarea politicilor economice coerente sunt esenţiale pentru sustenabilitatea României,precum şi pentru parcursul european ţării, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), miercuri, în cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din...
14 noiembrie, 2018
Guvernul nu a profitat de anii de creştere economică susţinută pentru a reduce nivelul deficitelor, reiese din comunicatul de presă transmis de misiunea FMI la sfârşitul vizitei în România. Reprezentanţii Fondului avertizează că ţinta privind deficitul bugetar din...
12 noiembrie, 2018
Aproape jumătate din investiţiile publice are aglomerează statistica acestui an fost realizate de Ministerului Apărării Naţionale (MApN), reiese din datele detaliate privind execuţiile bugetare la nouă şi la zece luni. În absenţa bugetelor de reînzestrare a Armatei, bugetul...
11 noiembrie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: