Alexandra Pele

În ciuda faptului că execuția bugetară din primul semestru a indicat un deficit de doar 1,7% din PIB, Consiliul Fiscal apreciază că acesta va fi cuprins între 6,6% și 6,9% pe metodologia ESA pentru întregul an, o estimare...
28 iulie, 2022
Cea mai mare economie a lumii s-a contractat și în trimestrul al doilea, marcând intrarea Statelor Unite în recesiune tehnică, potrivit presei internaționale. PIB-ul SUA s-a contractat în T2 2022 cu 0,9% față de T2 2021, după o...
28 iulie, 2022
Banca Centrală Europeană (BCE) s-ar putea abține de la o nouă creștere robustă a ratei dobânzii de referință la următoarea ședință de politică monetară, pe fondul perspectivelor de creștere tot mai pesimiste din zona euro, a sugerat Ignazio...
28 iulie, 2022
Oficialii Rezervei Federale (Fed) din Statele Unite au dat asigurări că nu vor ceda în lupta împotriva celei mai intense accelerări a inflației din anii 1980, chiar dacă asta înseamnă o „perioadă susținută” de slăbiciune economică și o...
28 iulie, 2022
Deși cheltuiește propriu-zis din ce în ce mai puțin pentru investiții, statul are o listă de proiecte prioritare tot mai lungă (și mai costisitoare), cu toate că pe multe le amână de la an la an, iar de...
27 iulie, 2022
Gradul de deschidere al economiei românești a atins un maxim istoric anul trecut, potrivit calculelor realizate de Cristian Popa, membru în consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR). Astfel, suma importurilor și a exporturilor de bunuri...
27 iulie, 2022

Economia SUA a intrat în recesiune tehnică

Cea mai mare economie a lumii s-a contractat și în trimestrul al doilea, marcând intrarea Statelor Unite în recesiune tehnică, potrivit presei internaționale. PIB-ul SUA

Economia SUA a intrat în recesiune tehnică

Cea mai mare economie a lumii s-a contractat și în trimestrul al doilea, marcând intrarea Statelor Unite în recesiune tehnică, potrivit presei internaționale. PIB-ul SUA

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: