Consumul a obosit: Evoluția slabă a comerțului în octombrie
Volumul cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul, indicator proxi pentru consum și implicit evoluția activității economice și a PIB-ului, a scăzut în octombrie cu

Oficialii Statelor Unite și ai Uniunii Europene se vor angaja să diversifice lanțurile de aprovizionare pentru a calma o dispută transatlantică cu privire la un
Vânzările de retail au scăzut în octombrie cu 1,7% în UE, potrivit datelor publicate luni de Eurostat, întărind convingerile analiștilor cu privire la alunecarea economiei
În vreme ce dobânzile la creditele corporate noi în lei și-au continuat expansiunea și în octombrie, depășind pragul de 10%, dobânzile la creditele în euro
Oamenii se așteaptă ca inflația, dobânzile, șomajul și taxele să crească în 2023, potrivit unui sondaj Ipsos citat de World Economic Forum. Majoritatea consumatorilor anticipează
Inflația din zona euro a scăzut la 10% în noiembrie, de la 10,6% în luna precedentă, în principal pe fondul evoluției descendente a prețurilor la