Profitul Transelectrica a scăzut cu peste 90%, mai ales din cauza scăderii tarifelor
Transelectrica (TEL) a realizat un profit net de 26,4 milioane lei în 2017, în scădere cu 90,3% față de 2016, „evoluţie determinată în principal de

Economia României și-a sporit „suferința” cu 16 trepte și a ajuns 34 în clasamentul celor mai „nefericite” (misery / miserable) din lume, realizat de Bloomberg.
Cele două majorări ale punctului de pensie de stat, efectuate anul trecut în România, vin pe fondul tendinței globale, veche de 20 de ani, de
Strategii Băncii Naționale a României (BNR) au cercetat cu îngrijorare dezechilibrele macroeconomice românești, înainte de a decide majorarea ratei dobânzii de politică monetară, pentru a
Economia României a înregistrat o creștere de 7% în anul 2017, chiar dacă sporul Produsului Intern Brut (PIB) din ultimul trimestru a încetinit la 6,9%
Comisia Europeană (CE) a lansat un nou ghid de „evitare a erorilor celor mai întâlnite în proiectele finanțate de Fondurile de Investiții și Structurale Europene. Ghidul este destinat