Adrian N Ionescu

Stabilitatea financiară a ţării este solidă şi nu este ameninţată de riscuri sistemice severe, dar o accentuare a deechilibrelor externe poate lua forme agravante, mai ales ca urmare a discuţiilor neserioase din spaţiul public, potrivit guvernatorului Băncii Naţionale...
29 iunie, 2018
Managerii din toate sectoarele economice se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele două luni, ceea ce le reduce din optimismul exprimat în sondajul anterior al Insitutului Național de Statistică (INS). Cei mai optimiști manageri sunt în construcții și...
28 iunie, 2018
Punctul de pensie se va majora cu 10% de la 1 iulie până la 1.100 lei, în valoare netă, iar pensia minimă garantată se majorează cu 23%, de la 520 lei până la 640 lei, potrivit deciziei Guvernului...
28 iunie, 2018
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american, Donald Trump, se vor întâlni pe 16 iulie, la Helsinki au anunţat joi Kremlinul şi Casa Albă. Cu prilejul întrevederii de la Helsinki vor fi abordate „stadiul actual şi perspectivele...
28 iunie, 2018
Guvernul a aprobat, joi, suplimentarea bugetului Ministerului Sanatăţii pe anul 2018  peste 25 de milioane de lei, pentru asigurarea continuităţii acordării asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă şi decontării acesteia. Suma a fost alocată din din Fondul de...
28 iunie, 2018
Creșterea numărului de firme şi PFA intrate în insolvență a fost de 11,97% în primele cinci luni din acest an, faţă de aceeaşi perioadă din 2017, până la 3.686, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Deşi...
28 iunie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: