Adrian N Ionescu

În paralel cu electrificarea mărcilor sale, Volkswagen își dezvoltă motoarele cu ardere internă pentru a face față durității standardelor de emisii Euro 7 pe care Comisia Europeană este pe cale să le impună din 2025. Standardele Euro 7...
2 august, 2022
Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut cu 21,91% în iulie 2022 față de iulie 2021, până la  12.099 unități, potrivit datelor Direcției de specialitate din Ministerul Afacerilor Interne (DRPCIV), citate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Totuși, în primele șapte luni din 2022,...
2 august, 2022
Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat un  profit net de 1,042 miliarde de lei (210,7 mil. euro) în primul semestru din 2022, după o creștere de 50,9% față de aceeași perioadă din 2021. Este rezultatul  „unei performanțe operative...
1 august, 2022
Într-o creștere economică setată să se producă prin expandarea consumului, deficitul comercial a crescut cu un spectaculos 77% după numai 5 luni, față de aceeași perioadă a anului trecut, importurile masive neavând în spate un motor al exporturilor...
24 iulie, 2022
A fost semnat primul contract privind retehnologizarea Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, pentru prelungirea duratei de funcționare a reactorului de tip Candu, spune un comunicat al Nuclearelecrica (SNN), care deține centrala. Candu Energy va oferi...
21 iulie, 2022
Gazprom a reluat pomparea gazelor prin conducta Nord Stream 1, acum principala cale prin care gazele rusești ajung în Europa, prin Germania și Marea Baltică. Prețurile scad, dar este doar o detensionare de moment a pieței. Europa fusese...
21 iulie, 2022

Scădere de 22% a înmatriculărilor de autoturisme în iulie

Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut cu 21,91% în iulie 2022 față de iulie 2021, până la  12.099 unități, potrivit datelor Direcției de specialitate din Ministerul Afacerilor Interne (DRPCIV), citate de

Scădere de 22% a înmatriculărilor de autoturisme în iulie

Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut cu 21,91% în iulie 2022 față de iulie 2021, până la  12.099 unități, potrivit datelor Direcției de specialitate din Ministerul Afacerilor Interne (DRPCIV), citate de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: