Activele băncilor: profit cumulat de 1,8 mld. lei în T1 / 2019
Volumul activelor al băncilor din România din sectorul bancar intern a crescut marginal, cu 0,2% în primul trimestru din 2019 față de ultimul de anul

Unul dintre puținii vectori de creștere economică din afara consumului, construcția de clădiri rezidențiale, dă semne de oboseală la începutul sezonului favorabil pentru sector. Numărul
România a reuşit doar să-şi păstreze poziţia în ultima treime a clasamentului celor mai competitive economii din lume. în 2019, potrivit celei de-a 30-a ediţii
Rata de angajare a persoanelor născute în afara Uniunii Europene a fost de 78% în România, anul trecut, a patra cea mai mare din UE,
Valoarea capitalului social subscris în societăţi noi cu participare străină în primele patru luni din 2019 este inferioară cu peste 21 milioane de euro faţă
Politica de stimulare a consumului a distorsionat şi gradul de îndatorare în profil teritorial, iar judeţele bogate se întrec cu cele sărace în topul ratei