Adrian N Ionescu

Comisia Europeană a aprobat preluarea controlului companiei petochimice austriece Borealis AG de către OMV Aktiengesellschaft (OMV), în urma tranzacției prin care aceasta a cumpărat un pachet de 39% din acțiunile celei dintâi, ajungând la 75%. „Comisia a ajuns...
11 august, 2020
Restructurarea producției Complexului Energetic Oltenia ar urma să coste circa 7 miliarde de lei doar pentru investiția în conversia grupurilor de producție pe cărbune în producția din gaze naturale, respectiv pentru construcția unitățillor de regenerabile. Concluziile preliminare ale...
10 august, 2020
Au fost cumpărate titluri de stat de 2,04 miliarde de lei în cadrul emisiunilor pentru populaţie din cadrul programului Fidelis al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), potrivit notificării BT Capital Partners, lead managerul sindicatului de intermediere, trimisă la Bursa...
10 august, 2020
Primăriile ar urma să plătească în avans, „cu prioritate față de orice alte obligații de plată”, subvențiile pentru acoperirea diferenței dintre costurile reale de producţie, transport şi distribuţie a energiei termice și prețurile reduse facturate populației prin decizii...
10 august, 2020
Riscurile de scădere a economiei sunt dominante, iar„revenirea economiilor, implicit şi a celei a României, este de aşteptat să fie una lentă”, chiar dacă nu se vor materializa riscurile adverse, spune Banca Naţională a României (BNR) în raportul...
6 august, 2020
Guvernul dorește să aloce 500 de milioane de lei din fondul său de rezervă pentru finanţarea proiectelor din Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), etapele I şi II, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de...
6 august, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: