Adrian N Ionescu

Apetitul persoanelor fizice pentru investiții financiare a început anul cu o revenire puternică, atât ca urmare a creșterii disponibilităților cât și a creșterii atractivității instrumentelor de economisire-investiție. Românii au plasat net (plasamente minus retrageri) peste 402 milioane de...
21 martie, 2024
Valoarea totală conturilor persoanelor fizice în bănci a crescut cu 12,3% în ianuarie 2024 față de aceeași lună a anului trecut, până la 340,6 miliarde de lei (echivalent), dar aproape 47% din acestea sunt conturile curente (overnight) în...
19 martie, 2024
Evoluția prețurilor companiilor de pe piața de capital organizată la Bursa de Valori București (BVB) se află la răscrucea marilor incertitudini ale anului 2024, dar își păstrează potențialul de creștere, care este foarte probabilă, mai ales în prima...
29 ianuarie, 2024
Cei mai mari creditori ai României, după organismele internaționale, sunt investitorii – iar între aceștia cei mai mulți sunt localizați în Statele Unite al Americii. Comisia Europeană, BIRD, BEI și FMI (prin alocările de drepturi speciale de tragere,...
5 decembrie, 2023
Investițiile publice în software previzibile în România sunt insuficiente și ar fi de peste opt ori mai mici decât cele din statele occidentale, care nu trebuie să recupereze handicapurile românești. Cheltuielile guvernamentale pentru sectorul digital în Europa de...
4 decembrie, 2023
Presiunile de pe piața muncii din România  și inflația încă ridicată sunt principalii factorii determinanți ai creșterii puternice a salariului nominal și accentuează riscurile intrării în spirala salarii-preț în 2024. Astfel, consumul privat din România se va menține...
29 noiembrie, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: